Skip to main content
tipuri de comportament

Principalele tipuri de comportament ale copiilor


24 Septembrie, 2020
24 Septembrie, 2020
 

Pentru a-și putea ajuta copiii pe traseul lor școlar, părinții trebuie să ia în calcul principalele tipuri de comportament și să evalueze unde se încadrează copilul lor

Oana Moraru, expert în educație, fondatoarea școlii Helikon și a platformei Vocea părinților, a expus în cadrul evenimentului "Motivație în educație", facilitat de Kinderpedia, principalele tipuri de comportament, caracterizate de verbele de acțiune. 

Principalele tipuri de comportament ale copiilor

Copilul agitat

Este copilul care nu are stare, nu are răbdare să asculte explicațiile profesorului sau învățătorului.

Gabor Matte, psiholog canadian originar din Ungaria, a stabilit care sunt sursele agitației interioare. Acestea pot fi native – de regulă acel copil se mișcă cu sens, pentru că așa este programat din naștere. Mai pot fi și alte motive, care trebuie discutate cu psihologi sau specialiști în educație, care pot depista cauza agitației.

Nu se recomandă aplicarea unui program de recuperare până se descoperă sursa problemei

Un copil neatent și agitat poate să aibă ca și cauză a stării de neastâmpăr o emoție nestabilizată în sistemul lui, un părinte nervos, agitat sau, dimpotrivă, un părinte foarte blând și nehotărât.

Copiii sunt agitați în clasă pentru că nu au văzut niciodată un adult decis, puternic, încrezător

Când un copil este agitat, poate fi din cauza unor părinți care transmit că nu sunt puternici și nu se simt în control. Copiii au nevoie de un părinte pe care să îl perceapă ca pe un zeu pe pământ.

Un copil poate fi agitat și pentru că mami, tati sau amândoi, atunci când se joacă cu el, nu se pot conecta ochi în ochi, suflet la suflet și sunt mereu distrași, preocupați. Astfel rezultă un atașament nesigur, destructurat.

Mai există copilul agitat care simte că nu primește suficientă aprobare din partea părinților sau are părinți prea critici sau supra-raționali, care explică excesiv.

În primii 7 ani ai copilului, trebuie să ne uitam la noi și să vedem ce i-am dat sau nu i-am dat copilului

Sursa copilului foarte neatent este de origine emoțională. Atenția este cuplată cu emoția și depinde de cât de sigur, legat de părinți și validat se simte copilul.


Copilul isteț, dar care la școală este mereu plictisit și fără chef

Probabil că din principalele tipuri de comportament, acesta este familiar și destul de frustrant pentru cadrele didactice.
La grădiniță sau școală, plictiseala copiilor isteți ascunde lipsa de autoritate și fermitate din partea părinților sau educatoarei. Dacă nu sunt probleme de atenție, copilul foarte isteț, dar care în clasă nu vrea să facă nimic, este copilul care nu a avut niciodată autoritate acasă.

Plictisul vine de la cei care nu au reușit să își conțină impulsurile în relație cu părinții.

Copilul care are de recuperat

Cea mai mare greșeală este ca recuperarea să se facă în paralel cu temele de la scoală. Copilul ar trebui să primească un program pe care să lucreze acasă, în pauze, în vacanță, dar nu în paralel cu programa școlară.

Pentru acest tip de program, ar trebui alocat timp de la ore,  în care copilul să lucreze 1 la 1 cu cineva, să facă doar teme în concordanță cu nivelul lui de dezvoltare, ca să poată consolida mersul de achiziții pas cu pas.

Problema de rămânere în urma cu materia poate merge mână în mână cu probleme de atenție sau emoționale, de neacordare socială la colectiv. În acest caz, copilul are nevoie de jocuri și activități care să îl maturizeze din punct de vedere emoțional.

Toți copiii sunt recuperabili, dar acest lucru nu este posibil dacă se merge înainte și cu recuperarea și cu programa la zi.

Copilul dependent de ecrane

Din feluritele tipuri de comportament, cu siguranță acesta naște cele mai multe frustrari părinților, care ar trebui totuși să își pună o serie de întrebări, înainte de a certa copilul pentru dependența ta.

Toți adulții sunt dependenți în zilele noastre, fie de muncă, fie de produse de divertisment, muzică, mâncare, țigări, etc. Dincolo de dependențele vizibile, cu toții suntem dependenți de un șir de gânduri și convingeri despre noi.

👉 Află Cum îi ajutăm să aibă o relație sănătoasă cu tehnologia.

Copiii dependenți de ecrane nu sunt mai defecți ca noi. Dependența de ecrane hrănește simultan 5-6 nevoi intelectuale și emoționale pe care noi, ca părinți, nu le putem hrăni. Dependența lor e naturală, e văzută în comportamentul nostru și depinde de câte adicții avem noi în viața de zi cu zi.

Nu ne place să vedem copilul dependent, pentru că ne vedem pe noi în el. Pentru reducerea dependenței de calculator, trebuie instituit un regim repetabil de activități în care copilul să își îndeplinească toate nevoile.

Un pas important este să nu mai prezentăm calculatorul ca pe un premiu, pentru că, în acest mod, copilul îl va aștepta cu și mai mare tendință de adicție și dependență.

Integrați-l în casă, în activitățile zilnice.  Lăsați copilul să vizualizeze activitățile pe o săptămână întreagă. Și celulele de satisfacție ar trebui să fie tot într-un orar. Când vorbim foarte mult de calculator, în subconștientul copilului se creează o și mai mare dorință. Trebuie fermitate și o rutină care să includă activități din care copilul să învețe și să crească.

Oana Moraru îi sfătuiește pe părinți să nu mai judece copiii că sunt dependenți, mai ales dacă în ziua respectivă copilul face și alte activități. Copiii ar trebui canalizați către ideea că acolo, în ecran, există un truc făcut de oameni inteligenți, special pentru a menține atenția utilizatorilor. Altfel spus, să nu complicăm lucrurile mai mult decât este cazul și să tratăm tehnologia cu echilibru si responsabilitate.

Copilul influențabil, care imită mult

Este în regulă pentru un copil să imite, este o nevoie normală în dezvoltare, copiii învață prin imitație. Imitația durează 4-6 săptămâni, apoi copilul revine la tendințele lui dominante de comportament.

Oana Moraru are o experiență de 20 de ani în învățământul privat și a sprijinit zeci de școli și grădinițe în procesul de autorizare și acreditare. A format și consiliat echipe de profesori și educatori, a alcătuit oferte educaționale, programe alternative și sisteme de monitorizare a progresului școlar.

Mai multe subiecte din conferința "Motivație în educație", susținută de Oana Moraru și facilitată de Kinderpedia, găsiți în articolele Cele 7 nevoi esențiale în dezvoltarea copilului și Cum poate influența un părinte performanțele academice ale copilului.

Prin Kinderpedia, am construit o platformă digitală completă, prietenoasă și intuitivă, care îi ajută pe profesori să economisească între 6 și 9 ore pe săptămână din timpul lor administrativ și să îl canalizeze acolo unde contează, către nevoile specifice ale fiecărui copil. Ajutăm școlile și grădinițele să lucreze smart și eficient, să comunice mai ușor cu familia, să îți creeze un mediu de lucru dinamic și conectat la clasă și să automatizeze întreaga activitate financiară. 


Vrei să vezi cum funcționează?  Programează un demo gratuit!

Ce subiect te interesează?


kinderpedia

Kinderpedia

Soluția completă de comunicare și management pentru școli și grădinițe.

Simplifică activitatea profesorilor și îi aduce pe părinți mai aproape de progresul copiilor.

Îți recomandăm articolele


Descoperă idei, găsește-ți inspirația și alătură-te unei comunități dinamice de profesori și părinți care cred că învățarea este un proces care ne însoțește pe parcursul întregii vieți.

Brazil

Av. Dr. Mário Vilas Boas Rodrigues
São Paulo - SP, 04723-000, BR

Portugal

Av. D. Joao II Nº35 11ºA
1990-083 Lisboa, PT

Romania

46-48 Calea Plevnei
010233 Bucharest, RO

Switzerland

Langgasse 47c
6340 Baar, CH

United Arab Emirates

Dubai Digital Park, Building A6,
Dubai Silicon Oasis, Dubai

United Kingdom

30 Churchill Pl, Canary Wharf
London E14 5RE, UK