Skip to main content
cărți

10 cărți care ușurează acomodarea la grădiniță


21 August, 2021
21 August, 2021
 

Grădinița este o etapă marcantă care vine cu o mare încărcătură emoțională, atât pentru copii, cât și pentru părinți. Un mediu necunoscut, oameni pe care nu îi știu, strictețea unui program și regulile noi cu care interacționează copiii odată cu începerea grădiniței pot fi copleșitoare pentru ei. Iar anxietățile copiilor îi consumă și pe părinții care trec, la rândul lor, printr-un proces de acomodare. Părinții trebuie să dea dovadă de empatie, calm și răbdare și să-și gestioneze propriile temeri cu privire la provocările pe care copiii le-ar putea întâmpina în procesul de acomodare la grădiniță.

Află cum îi putem ajuta pe cei mici să se acomodeze mai ușor la grădiniță din articolul Începutul grădiniței. 7 pași pentru o (re)adaptare ușoară.

Când le citim copiilor, îi expunem unor evenimente din care ei desprind ideea unei rezolvări. Prin cărți, cei mici descoperă situații ipotetice care le ghidează atitudinea în legătură cu un anumit context.

Cărțile despre grădiniță îi obișnuiesc pe cei mici cu ideea că vor merge la grădiniță, le expun emoțiile prin care aceștia vor trece și, cel mai important, le oferă o rezolvare, un scenariu optimist  pe care îl vor asimila și cei mici atunci când ascultă povestea.

Vă propunem în continuare zece cărți care îi împrietenesc pe cei mici cu grădinița și care le creionează experiența care îi așteaptă în culori calde și prietenoase.

 
Felix și Gustav merg la grădiniță, Katarzyna Kozlowska

 

 Felix are trei ani și se pregătește să înceapă grădinița. El se întreabă dacă își va face prieteni, dacă îi va fi dor de mama, cui îi poate cere ajutorul dacă are nevoie.

Felix știe că poți înfrunta orice când ai alături un prieten de nădejde, așa că partenerul său de aventură, ursulețul Gustav, îl va însoți.

Ilustrațiile vesele, care le înfățișează grădinița cu entuziasm, îi vor ajuta pe copii să depășească cele mai mari temeri în legătură cu intrarea în colectivitate. 

 


 Eric merge la grădiniță, Ioana Chicet-Macoveiciuc

 

A sosit clipa în care Eric să meargă la grădiniță. Acesta nu știe dacă se va descurca fără mama și tata într-un loc nou, plin de oameni pe care nu-i cunoaște.

Până și mirosul e nou aici.

Cartea Prințesei Urbane îi face pe copii să aibă curaj și încredere în forțele lor. Și să înțeleagă că e normal să îți fie teamă de ceva nou.

Cei mici învață că, după ce își depășești teama, grădinița înseamnă și prieteni, distracție și independență.


E timpul să merg la grădiniță, Anna Sojka

 

E timpul să merg la grădiniță este o colecție de povești care ilustrează grădinița în culori calde și prietenoase. Copiii află că acolo își vor face prieteni, se vor juca și vor descoperi lumea.

Cartea îi ajută pe copii să găsească răspuns la întrebările care îi neliniștesc la început de grădiniță. Ei vor afla, alături de părinții lor, că mediul acesta necunoscut îi așteaptă cu multe surprize și cu o echipă întreagă de prieteni.

 


Un an la grădiniță, Przemyslaw Liput

 

Această carte de căutare le deschide copiilor o fereastră către ce înseamnă grădinița: multă joacă, lucruri fascinante de învățat despre lumea înconjurătoare, satisfacția reușitei prin forțe proprii și mulți parteneri de aventură.

Un an la grădiniță le stimulează copiilor gândirea logică, imaginația și capacitatea de analiză, stârnindu-le curiozitatea și pregătindu-i pentru momentul când vor păși pe poarta grădiniței temători, dar totodată entuziasmați și curioși.

 


 Bobiță și Buburuză la grădiniță, Bartos Erika

 

În această carte, cei mici descoperă rutina și bucuria unei zile de grădiniță, așa cum se desfășoară ea pentru îndrăgitele personaje, Bobiță, băiețelul melc, și Buburuză, fetița mămăruță. 

Prin acest volum, copiii pătrund în lumea gâzelor binevoitoare și generoase, descoperă cum se desfășoară o zi la grădiniță și învață cum trebuie să se poarte, cum să prețuiască și să protejeze natura, dar și ce sunt prietenia, colegialitatea și toleranța.

  


Grupa lui Ciufulici, Lucia Muntean

 

Lumea grădiniței li se dezvăluie celor mici în cartea Luciei Muntean cu toate personajele și momentele ei importante și pline de ghidușie.

Copiii vor savura poeziile care transmit cu gingășie și căldură aventurile care îi așteaptă în acest loc nou: ziua copilului, prima serbare, petrecerea de Crăciun sau de Halloween - toate momentele speciale la care participă creionează grădinița cu entuziasm și culori calde.

 


Nu vreau la grădiniță, Alberto Pellai

  

Acest volum din seria Micile mari provocări nu este doar o carte ilustrată pentru copii, ci și un ghid cu sfaturi pentru părinți despre cum îi pot ajuta pe cei mici să se împrietenească treptat cu grădinița.

Totul este pregătit: ghiozdanul, hainele, prietenii îi așteaptă să pornească în această nouă aventură, dar emoțiile pot fi copleșitoare.

Ce-i de făcut când cei mici refuză să meargă la grădiniță?


Conni merge la grădiniță, Liane Schneider

 

În această carte, Conni se pregătește să meargă la grădiniță. Ea face o vizită la pediatru în prealabil. După control, primește avizul de intrare în colectivitate.  

La grădiniță, Conni descoperă rutinele, jocurile și activitățile care o introduc încet în lumea fascinantă a grădiniței.

Conni îi învață pe cei mici o lecție importantă despre curaj și putere de adaptare.

 


 Grădinița mea, Colecția Junior

 

Grădinița mea face parte din Colecția Junior a Editurii Casa. Volumul cu clapete îi ajută pe copii să descopere grădinița într-un mod interactiv și distractiv. La grădiniță, copiii dansează, fac puzzle-uri, răsfoiesc cărți, pictează, fac gimnastică, desenează, construiesc și merg în excursii captivante, așadar, micuții descoperă o mulțime de activități distractive care să-i atragă la grădiniță.

 


Când părinții și educatorii le stau alături cu calm, încredere și afecțiune, primele zile de grădiniță pot deveni pentru cei mici momente care le clădesc independența și care îi ajută să crească.

 

Cum ajută Kinderpedia copiii, părinții și educatorii în procesul de adaptare la grădiniță?

Anxietatea copiilor în prima zi de școală e provocată în principal de teama de necunoscut: un mediu nou, activități și oameni pe care copiii nu le cunosc.

Părinții și copiii au ocazia, încă de când instalează aplicația Kinderpedia, să cunoască restul colegilor care fac parte din clasa lor, dar și profesorii care vor preda la clasă. În modulul Clasa mea, utilizatorii văd numele, data nașterii și poza copiilor din clasă și numele și materia pe care o predă fiecare profesor. Mai mult, părinții pot trimite un mesaj profesorilor apăsând pe semnul de chat din dreptul fiecărui nume.

Echipa Kinderpedia încurajează înainte de începutul fiecărui an școlar învățătorii care preiau clasa pregătitoare să posteze pe platformă, în grupul clasei respective, un scurt video de prezentare. Acesta poate cuprinde câteva detalii de interes pentru copii, precum hobbiurile, culoarea sau animalul preferat al învățătorului și câteva cuvinte despre aventurile în care se vor îmbarca în anul care stă să înceapă. Profesorii se pot filma chiar în clasa în care își vor derula cursurile pentru a le face copiilor o scurtă prezentare.
În prima zi de școală, când pășesc cu inima strânsă pe poartă, să-i ținem de mână și să le zâmbim cu încredere. Să-i asigurăm că le suntem alături la fiecare pas, când vor reuși, când vor da greș – când vor schimba lumea.

Ce subiect te interesează?


kinderpedia

Kinderpedia

Soluția completă de comunicare și management pentru școli și grădinițe.

Simplifică activitatea profesorilor și îi aduce pe părinți mai aproape de progresul copiilor.

Îți recomandăm articolele


Descoperă idei, găsește-ți inspirația și alătură-te unei comunități dinamice de profesori și părinți care cred că învățarea este un proces care ne însoțește pe parcursul întregii vieți.

Brazil

Av. Dr. Mário Vilas Boas Rodrigues
São Paulo - SP, 04723-000, BR

Portugal

Av. D. Joao II Nº35 11ºA
1990-083 Lisboa, PT

Romania

46-48 Calea Plevnei
010233 Bucharest, RO

Switzerland

Langgasse 47c
6340 Baar, CH

United Arab Emirates

Dubai Digital Park, Building A6,
Dubai Silicon Oasis, Dubai

United Kingdom

30 Churchill Pl, Canary Wharf
London E14 5RE, UK