Skip to main content
activități care încurajează mișcarea

10 activități care îi încurajează pe copii să facă mișcare


10 August, 2021
10 August, 2021
 

Activitatea motorie permite dezvoltarea diferitelor părți ale creierului. În primii ani de viață, este important ca cei mici să se miște cât mai mult posibil. Mișcarea contribuie la dezvoltarea lor fizică, mentală și emoțională.

Aceasta le permite copiilor să conecteze conceptele la acțiune și să învețe prin încercări și greșeli. Mișcarea poate schimba felul în care funcționează creierul și poate accelera procesul de învățare al copiilor. Este esențial ca cei mici să își petreacă timpul făcând activități ce implică mișcare, iar părinții să-i sprijine cu răbdare în acest proces.

Activitățile care încurajează mișcarea copiilor au numeroase beneficii pentru dezvoltarea armonioasă a acestora:

  • Contribuie la creșterea forței fizice, echilibru, flexibilitate și coordonare a mișcărilor
  • Încurajează socializarea și relaționarea, dezvoltând astfel limbajul, munca în echipă și gestionarea emoțiilor
  • Îmbunătățește sistemul imunitar, cel respirator și digestia
  • Ajută la odihna organismului prin îmbunătățirea calității somnului
  • Reduce stresul, anxietatea și frustrarea

Pe lângă beneficiile ce țin de sănătate și dezvoltare psihomotorie, o parte importantă o reprezintă dezvoltarea intelectului, al respectului și al onestității

Activitățile fizice permit copiilor să aibă experiențe concrete care le ajută dezvoltarea concentrării și a memoriei, a independenței și a adaptării sociale. Toate acestea îi ajută pe copii să crească sănătoși și fericiți.

Munca în echipă este o altă abilitate cu care copiii fac cunoștință în timpul activităților fizice de grup.

Este important să îi încurajăm pe copii să prețuiască și să se simtă bine în timpul activităților fizice. În momentul în care mișcarea devin o rutină, vor continua cu aceste obiceiuri sănătoase și în viața de adult.

 

Iată 10 activități de vară amuzante și provocatoare care îi încurajează pe micuții tăi să facă mișcare:

  1. Escaladă pentru copii – escalada poate fi practicată de oricine, la orice vârstă, atât indoor, cât și outdoor. Tehnicile și manevrele de coardă trebui învățate sub atenta supraveghere a unor instructori specializați. Practicată regulat, îmbunătățește capacitatea sistemului cardio-vascular și dezvoltă abilități precum observația, analiza rapidă și adaptarea
  2. Înotul – este primul sport pe care îl pot face bebelușii. Reprezintă o modalitate excelentă de a lucra musculatura întregului corp. Poate îmbunătăți starea emoțională, contribuie la scăderea anxietății și crește încrederea în sine. Fie că mergem la mare sau la piscină, înotul este o activitate apreciată de toată lumea
  3. Vânătoare de comori – parcul vostru preferat, o pădure din apropierea casei sau o plajă liniștită pot deveni terenul perfect pentru o vânătoare de comori. Alcătuiește o listă cu lucruri pe care trebuie să le căutați, în funcție de zona pe care urmează să o explorați: o frunză mai mare decât palma ta, o scoică, o insectă verde, un con, o piatră strălucitoare, o ghindă etc. O vânătoare de comori îi învață cum să caute, cum să gândească, să fie atenți și să se concentreze
  4. Trasee tip Aventura Parc – parcurile de aventură reprezintă o activitate sportivă și un mod plăcut de a petrecere timp de calitate cu familia și prietenii. Dispun de o varietate largă de activități în aer liber precum: trasee în copaci, paintball, echitație etc. Un locul ideal pentru a consuma cât mai multă energie
  5. Drumeții montane – natura este un loc de joacă minunat pentru cei mici. Drumețiile sunt ideale pentru a face mișcare și a respira aer curat. Sunt relaxante și au nenumărate efecte pozitive asupra corpului și a minții. Micii exploratori vor fi extrem de încântați să audă sunetul unei ciocănitori, să observe un punct de supraveghere vânătoresc, să se aventureze într-o peșteră sau să se cațere pe bușteni, sub atenta supraveghere a părinților
  6. Yoga pentru copii – yoga are extrem de multe beneficii pozitive pentru minte, corp și spirit. Prin mișcări de yoga, copiii învață să-și folosească mușchii în moduri noi. Fie că vorbim de poziții de yoga în picioare, culcat sau posturi de echilibru, acestea antrenează grupe musculare diferite și ajută copiii să devină mai conștienți de corpul lor
  7. Plimbări cu bicicleta, trotineta, role, placa – sunt activități mereu la îndemână, pe care le poți desfășura în proximitatea casei și te bucuri împreună cu micuții tăi de beneficiile incontestabile a mișcării și a aerului curat
  8. Săritul cu coarda – îți amintești de ”campionatele săritului cu coarda” din fața blocului, din copilărie? Săritul coardei este în sine un sport care oferă distracție, adrenalină, dezvoltă latura competitivă și îmbunătățește reflexele și echilibrul
  9. Petrecere dansantă – cui nu îi place să danseze? Fie că e sincron sau dans liber, nu există copil căruia să nu îi placă să se dezlănțuie pe beat-urile piesei preferate. Dacă ai de-a face cu un mic timid, prin intermediul dansului îl poți ajuta să își învingă temerile și să se autodescopere. Dansul ajută la eliberarea stresului, a anxietății și e o metodă extraordinară de relaxare
  10. Jocuri ale copilăriei: rațele și vânătorii, de-a v-ați ascunselea, șotron, leapșa, sticluța cu otravă sunt doar câteva dintre jocurile care au marcat copilăria generației noastre. Haideți să pasăm moștenirea mai departe copiilor noștri și să îi încurajăm să aleagă activități ce presupun mișcare și activitate fizică, în aer liber, în defavoarea timpului petrecut în fața calculatorului sau a telefonului.

Pentru că încă este cald afară și vrem să profiți din plin de ultimele săptămâni de vacanță alături de copilul tău, îți recomandăm să citești și articolul despre 10 activități cu apă distractive și răcoroase. 

Cum sprijină Kinderpedia implicarea familiei în educația copilului?

Tehnologia are rolul de a sprijini procesul de învățare.  Pe de o parte prin facilitarea accesului la educație de calitate, cu conținuturi bogate și relevante și interacțiuni prompte și variate între elevi și profesori, precum și prin înlesnirea comunicării dintre școală, grădiniță și familie.

Pe Kinderpedia, părinții află în timp real cum s-a desfășurat ziua celor mici la școală sau grădiniță: de la prezență, stare de spirit, participare, la cât au mâncat și cât au dormit, în cazul copiilor mai mici. Atunci când sunt la curent cu proiectele și progresul copiilor de la școală, părinții pot continua procesul educațional acasă și îi pot sprijini pe copii acolo unde au nevoie.

Kinderpedia creează mediul propice unui parteneriat între școală și familie și plasează colaborarea elev-profesor-părinte chiar în centrul actului de învățare.

Ce subiect te interesează?


kinderpedia

Kinderpedia

Soluția completă de comunicare și management pentru școli și grădinițe.

Simplifică activitatea profesorilor și îi aduce pe părinți mai aproape de progresul copiilor.

Îți recomandăm articolele


Descoperă idei, găsește-ți inspirația și alătură-te unei comunități dinamice de profesori și părinți care cred că învățarea este un proces care ne însoțește pe parcursul întregii vieți.

Brazil

Av. Dr. Mário Vilas Boas Rodrigues
São Paulo - SP, 04723-000, BR

Portugal

Av. D. Joao II Nº35 11ºA
1990-083 Lisboa, PT

Romania

46-48 Calea Plevnei
010233 Bucharest, RO

Switzerland

Langgasse 47c
6340 Baar, CH

United Arab Emirates

Dubai Digital Park, Building A6,
Dubai Silicon Oasis, Dubai

United Kingdom

30 Churchill Pl, Canary Wharf
London E14 5RE, UK