Prof. Marcel Bartic: De ce tocmai modelul școlii hibrid ar putea reprezenta viitorul educației

De când am început școala online, formatul care a pus cele mai multe probleme în școlile din România a fost cel hibrid.

În online, treacă-meargă, ne-am mai descurcat noi. Am mai găsit o platformă, ne-am mai inspirat unii de la alții, au început să mai apară materiale cu conținut educațional, într-un sfârșit, am scos-o la capăt. Bine, unii nici nu au luat startul, mulțumindu-se cu câteva teme trimise pe whatsapp, că doar ce atâta stres, o viață avem.

Ei, când a fost vorba să facem hibrid, soarele s-a oprit pe cer, vântul a încremenit, păsările s-au oprit din ciripit iar prin cancelarii s-a așternut panica. Pe bună dreptate. Ce era complicat până acum să înveți cum să intri pe Zoom, să-i faci pe elevi să-și deschidă camerele și să te asiguri că nu apare, în vreun colț al ecranului, oala cu ciorbă care tocmai  dădea în clocot. Să vezi balamuc de acum înainte. Profesorul trebuia să-și predea lecția din clasă având jumătate dintre copii în bănci și cealaltă jumătate acasă, pe Zoom, Teams sau ce or mai fi folosit bieții oamenii acolo. Țin’-te bine. Doamna! N-am știut cum să fac tema! Îmi arătați și mie? Da, puiule, vin acum, stai să iau manualul de pe catedră. Bipăie telefonul. Pe whatsapp. Doamna! Îmi dați și mie accept? Sigur. Imediat. Doamna! Popescu mă deranjează, îmi zgâlțâie banca! Doamna! Eu nu aud nimica, puteți să mai repetați o dată? Doamna! Ionescu zice că e atent la lecție dar se joacă Fortnite, vă spun eu, că mi-a dat mesaj.

Apusul soarelui părea o binecuvântare după o astfel de zi.

În mod cert, școlile nu au fost pregătite pentru un astfel de format educațional. Nu că ne-a scos din zona de confort, dar a dat cu noi de toți pereții. Pandemia ne-a prins fără infrastructura necesară, fără profesori pregătiți să facă față unor astfel de situații și, ce e și mai trist, fără soluții. Perfect explicabil deci de ce profesorii și elevii au spus la unison că școala hibrid e cea mai mare pacoste de pe lume, întrecând până și grupurile de whatsapp ale mămicilor din comitetele de părinți. În plus, la această imagine a școlii hibrid au contribuit din plin și discursurile politicienilor care au prezentat-o drept personajul ăla cu care te faci frate ca să treci puntea.

Și totuși…

Școala hibrid este una dintre soluțiile pentru un învățământ de secol XXI. Oricât de greu am putea accepta această idee și oricât de imposibil ni s-ar părea în acest moment, ar fi o greșeală să ignorăm oportunitățile pe care ni le oferă acest  mod de a face educație. Ideea de învățare ar cunoaște o transformare fundamentală, ducându-ne acolo unde ar fi trebuit să ne aflăm de la bun început. În punctul în care să acceptăm că actul cunoașterii nu poate fi restrâns la sala de clasă, măsurat în ore și jalonat de sunetul clopoțelului. Posibilitățile de învățare ale unui copil sunt uriașe și nu pot fi îngrădite într-un sistem rigid care permite cunoașterea doar din bancă, între orele opt și treisprezece. Școala hibrid ar deschide o fereastră către ideea că poți studia oriunde ai fi, că profesorul poate fi un facilitator, un mentor, o sursă de inspirație iar școala este doar o ancoră în călătoria spre înțelegerea lumii în care trăim.

Aici, să mă iertați, profesorul din mine vă roagă să-mi dați voie să fac o necesară distincție terminologică. Nu vă speriați, nu am să vă încarc memoria cu definiții complicate dar vreau să facem diferența între ceea ce este școala hibrid și sistemul blended learning. Nu de alta dar am observat că cele două sintagme sunt folosite așa de-a valma și, dacă vrem să facem pasul către școala viitorului atunci trebuie să ne uităm cu atenție pe ce trepte pășim. Școala hibrid se referă la un context educațional în care o parte dintre elevi învață în sala de clasă iar ceilalți de acasă sau în oricare altă parte. Blended Learning în schimb presupune că aceiași elevi participă la activități de învățare face-to-face, urmate de aplicații, exerciții sau rezolvare de probleme online. Mai rezistați un pic? Adică elevul se duce la cursuri, ascultă liniștit profesorul, după care se duce acasă și, în zilele următoare, este monitorizat online de către profesor în temele pe care le are de făcut. 

Gata, am terminat cu definițiile. Hai să vă spun de ce prefer școala hibrid. Nu zic, e bine și cu celălalt format dar parcă nu se diferențiază foarte mult de sistemul tradițional de învățământ. Cu alte cuvinte, nu produce o transformarea aceea esențială de care au nevoie școlile noastre. În vreme ce blended learning este mai degrabă potrivit pentru adulți, care își gestionează mai ușor resursele de timp și atenție, școala hibrid se pliază mai bine pe nevoile elevilor din preuniversitar. Aceștia au nevoie de conexiune directă cu profesorul, fie că e față în față, fie că e online. Au nevoie de feedback imediat și de validarea etapelor de învățare. Contextul în care oferi oportunitatea unor elevi să participe la oră de oriunde ar fi, cot la cot cu cei care se află în clasă, deschide o fereastră spre o schimbare profundă a actului educațional. Nu mai condiționează explicația, demonstrația didactică de prezența fizică a copilului și oferă posibilități inedite de asimilare a informației, cum este cea privind lucrul pe grupe mixte (elevi prezenți în sala de clasă - elevi online). Mai mult, copiii au acces, indiferent unde se află, la funcționalitățile aceleași platforme, deci vizualizează etapele lecției de oriunde ar fi, în același timp.

Școala hibrid ar fi mare pas înainte spre reducerea inechității din învățământ. Pandemia a dezvăluit existența a mii de copii din medii vulnerabile sau aflați în situații medicale grave,  pentru care prezența fizică la școală este în sine o provocare. De cele mai multe ori, acești elevi nu sunt altceva decât niște nume înscrise undeva pe un catalog, în care sunt trecute zeci,  poate sute de absențe motivate. Nu au chip, voce, zâmbet sau întrebări. Doar scutiri sau adeverințe medicale. Cum ar fi dacă școala ar ști cum să le fie aproape acestor copii? Dându-le posibilitatea de a-și vedea colegii, profesorii, de a auzi explicațiile, întrebările puse în timpul orei, fie și prin intermediul unui ecran de calculator sau tabletă? 

Cum ar fi să acordăm mai multă atenție instrumentelor de educație digitală, care există,  sunt accesibile, ușor de folosit și permit, la un click distanță, gestionarea conținutului educațional, a temelor, a feedback-ului, a învățării în general? De ce să nu implementăm proceduri de evaluare online, prin care să măsurăm progresul unui copil, indiferent unde s-ar afla? De ce nu am schimba, cu ocazia asta, sistemul de notare, adaptându-l la nevoile copilului  nu la fricile și neputinței noastre, ale adulților? Pentru că da, noi am creat sistemul acesta marcat de cultul greșelii, al olimpicilor și celui aflat pe primul loc. Și ne întrebam de ce un copil își dezvoltă reflexul de a copia? Răspunsul e simplu, nu trebuie să-l căutați prea departe. N-a înțeles de ce trebuie sa fie evaluat. Știe doar că trebuie să ia notă mare.

"Un copil care știe că școala nu-l abandonează, chiar dacă nu e în sala de clasă, e unul care va înțelege că învățarea e o șansă, nu o pedeapsă. Va ști că devenirea lui că om nu este condiționată de patru pereți și o tablă. Nu, nu-l vom pierde pe copilul acela, dimpotrivă." 

Sigur, pentru asta este nevoie să investim în școli. E nevoie de oameni cu viziune care să înțeleagă că infrastructura unităților de învățământ a rămas încă în paradigma educației de secol XIX, în vreme ce noi trebuie să ne ocupăm de formarea unor generații născute la începutul secolului XXI. Și ne mirăm de ce nu avem rezultatele așteptate. 

Citește și articolul lui Marcel Bartic despre școala online.

Cum sprijină Kinderpedia procesul educativ al copilului?

Tehnologia are rolul de a sprijini procesul de învățare.  Pe de o parte prin facilitarea accesului oriunde și oricând prin folosirea unor instrumente digitale precum tableta, smartphone, computer și altele, precum și prin înlesnirea comunicării dintre profesori și părinți. Kinderpedia susține profesorii în oferirea unui feedback rapid și eficient la temele încărcate de către elevi pe platformă. Astfel, sporește comunicarea profesor-elev-părine și ajută copilul să fie implicat constant în propriul proces de învățare.

Prin Kinderpedia, părinții află în timp real cum s-a desfășurat ziua celor mici la școală sau grădiniță: de la prezență, stare de spirit, participare, la cât au mâncat și cât au dormit, în cazul copiilor mai mici. Atunci când sunt la curent cu proiectele și progresul copiilor de la școală, părinții pot continua procesul educațional acasă și îi pot sprijini pe copii acolo unde au nevoie.
Tehnologia creează mediul propice unui parteneriat între școală și familie și plasează colaborarea elev-profesor-părinte chiar în centrul actului de învățare.