Află de la Oana Moraru de ce au nevoie copiii pentru a-și păstra atenția și concentrarea atunci când procesul de învățare se desfășoară online sau hibrid
Află care sunt principalele coordonate ale relației părinte-copil-grădiniță și cum pot părinții să maximizeze rolul grădiniței în educația timpurie
Toți părinții își doresc copii fericiți. Află care sunt ingredientele fericirii în educația timpurie
Am lansat Kinderpedia ca să aducem o contribuție semnificativă la viitorul educației din România. Ne-am propus să conectăm școala cu familia și să apropiem toți participanții la actul educațional, în beneficiul copiilor și al progreselor uriașe pe care le pot face în fiecare zi. Am înțeles încă de atunci că viitorul este unul al tehnologiei și că instrumentele digitale vor juca un rol extrem de important în felul cum se modelează, prin educație, societatea de mâine.
În 2014-2015, tehnologia nu era câtuși de puțin recunoscută ca partener în educație, astfel am înțeles că, pentru a introduce instrumente inovative în activitatea școlilor și a grădinițelor, trebuie să demonstrăm mai întâi valoarea tehnologiei și oportunitățile pe care le aduce. Timp de cinci ani, am derulat proiecte-pilot, cercetări, campanii de comunicare și am organizat evenimente, cu scopul de a promova inovația în educație – procese administrative simplificate, comunicare promptă și transparentă cu familia, monitorizarea progresului școlar.
Am conturat în jurul Kinderpedia o constelație de ambasadori, experți, reprezentanți ai mediului academic și lideri în educație, care ne împărtășesc valorile și duc mesajul nostru mai departe către comunitățile lor.
E o oglindă a conferințelor și atelierelor pe care le organizăm și a resurselor pe care le mobilizăm pentru transformarea educației. Blogul este și o galerie a valorilor pe care le promovăm în educație și un catalizator pentru inițiative și proiecte care inspiră. Pe blog, lansăm o invitație la dialog către specialiști, reprezentanți ai mediului academic, ai societății civile, profesori, persoane publice care, prin vocea lor, pot contribui la viitorul educației, viitorul copiilor noștri.
Odată cu debutul crizei Covid-19, am fost între cei mai prompți și mai dinamici în a răspunde noilor nevoi ale sistemului educațional, astfel că, pe 16 martie, la 5 zile de la închiderea școlilor, am lansat pe Kinderpedia modulul de predare video la distanță, prin integrarea Zoom.
Pe 19 martie, am semnat un protocol cu Ministerul Educației și Cercetării, prin care am oferit Kinderpedia gratuit școlilor publice, fară nicio condiție, până la finalul anului școlar. Mai mult, am pus la dispoziția tuturor dascălilor din școlile și grădinițele de stat 11 module – gratuit, pe viață – pentru a-și putea desfășura activitatea la distanță, dar și pentru a-și îmbogăți și eficientiza activitatea de la clasă.
Până la finalul anului 2020, pe Kinderpedia s-au înregistrat și lucrează peste 150,000 de utilizatori din 2000 de școli. Am pregătit mii de profesori ca să folosească tehnologia și am facilitat zeci de conferințe și webinarii. Am oferit dascălilor sprijin, inspirație și motivație, într-una dintre cele mai provocatoare perioade ale carierei lor.
Ne dorim din suflet ca, atunci când profesorii și elevii revin la clase, tehnologia să continue să le îmbogățească experiența de învățare, să faciliteze comunicarea și să simplifice activitățile administrative.
Știm, nu e ușor, dar reușim împreună! <3
Evelina Necula, Co-fondator Kinderpedia