Cu ce ne ajută învățarea prin joc, la clasă sau online

învățarea prin joc

Jocul este activitatea firească și naturală a copiilor însă este și unul dintre instrumentele lor preferate de învățare. Învățarea prin joc facilitează ca informația să fie absorbită mai ușor, iar atenția  să rămână captată timp îndelungat. Copiii s-ar putea juca cât este ziua de lungă însă au nevoie de îndrumarea dacălilor pentru ca jocurile să fie utile, cu sens și să se îndrepte în direcția potrivită înțelegerii și integrării informațiilor și cunoștințelor noi.

Pentru a înțelege mai bine și pentru a aplica cu succes știința jocului la clasă, în activitățile de zi cu zi - indiferent de scenariul de învățare, partenerii noștri de la Playouth au conceput Tabăra online de animație: jocuri pentru toate scenariile, a cărei primă ediție a avut loc în weekendul 26-28 martie. Participanții au parcurs un traseu de 10 ateliere, în care au  făcut cunoștință cu originile și tipurile animației, fișa de joc, jocurile de improvizație, jocurile online, jocurile muzicale, storytelling-ul și jocurile cu marioneta. Cei 6 traineri și 15 participanți au discutat deschis despre rolul profesorului, cum se poate integra jocul în învățare și, nu în ultimul rând, cum să parcurgă profesorii un traseu permanent de dezvoltare și învățare, pentru a putea să le fie alături elevilor, cât mai prezenți și mai deschiși.

Andrei Dobre a vorbit despre animația socio-educativă și rolul ei în procesul de învățare, plecând de la funcțiile jocului în procesul de învățare.

Funcție de socializare

Animația apare ca un mijloc de integrare și de adaptare, favorizează comunicarea, orientează energiile spre sarcini colective.

Funcție ludică și recreativă

Animația reprezintă o foarte importantă modalitate de  organizare a timpului liber.

Funcție educativă și de culturalizare

Animația apare ca o alternativă la actualul mod de realizare a educației ce vine să completeze formarea școlară, eventualele carențe, reprezentând totodată un instrument de transmitere a culturii.

Funcție inovatoare

Animația oferă posibilitatea descoperirii unor noi stiluri și moduri de viață, având o funcție inovatoare prin alternativa pe care o oferă.

Funcție de reglare socială

Animația permite corectarea într-o maniera lejeră a anumitor carențe, fiind ca și tip de intervenție un fel de asistent cultural care completează lipsurile formării și educării, readaptând inadapatabilitățile și integrându-i pe cei neintegrați și marginalizați, reducând într-o anumită măsură așa-zisele “deficiențe sau handicapuri culturale”.

Învățarea prin joc. Tipuri de jocuri

Printre cele mai cunoscute tipuri de jocuri sunt jocurile de cooperare, de cunoaștere , de socializare , de relaxare, de încredere, de strategie, boardgames, jocurile tip conflicte sau dileme, jocuri de echipă, de afirmare, de autocunoaștere. Atunci când realizăm un joc trebuie să avem în vedere pregătirea jocului, care presupune alegerea locației, resursele necesare, vârsta pentru care creăm jocul și crearea fișei de joc. În timpul jocului trebuie să fim atenți la regulile jocului, să aplanăm conflictele care pot apărea, să fim atenți la factorii de mediu, să respectăm condițiile de siguranță, să improvizăm și să ne adaptăm, să menținem interesul participanților și să ne adaptăm. După joc trebuie să fim atenți la feedback și evaluare , să facem debriefingul și să ne ocupăm de recompensarea participanților.

 

Ana-Maria Rusu, profesor de Educaţie Muzicală la Şcoala Gimnazială „Anghel Saligny” și Colegiul Național „Unirea” din Focşani a ținut un atelier de jocuri muzicale și i-a învățat pe cei prezenți cum se pot integra muzica și jocul în activitățile de la clasă, într-un mod distractiv, dar eficient.  Pentru dedicarea sa și metodele creative de predare, Ana-Maria Rusu a fost nominalizată în 2018 în proiectul educațional MERITO. Mai multe despre jocurile muzicale și cum pot fi ele integrate în învățare puteți afla pe site-ul edumuzicala.ro. 

Învățarea bazată pe jocuri digitale

Este o abordare de învățare centrată pe elev, în care jocurile duc la atingerea rezultatelor adaptate ale învățării, dezvoltând elevilor capacitatea de a învăța, înțelege, reține și împărtăși noi cunoștințe. Jocurile educaționale digitale reprezintă o modalitate plăcută pentru elevi de a achiziționa informații sau a dezvolta abilități și aptitudini. Jocurile sunt interesante, provocatoare, generează competiție și dezvoltă astfel capacitatea de colaborare și abilitățile de negociere. Învățarea prin joc presupune oferirea de feedback și chiar recompensă imediată.

Jocurile serioase

Sunt jocuri video sau aplicații de tip simulare, care au scop educative, în care jucătorii își formează cunoștințe și își exersează abilități prin depășirea obstacolelor în timpul jocului. Aceste jocuri sunt centrate pe performanță, validate prin abilitățile formate. Abilitățile dezvoltate prin jocurile serioase sunt, printer altele, rezolvarea de probleme, abilități de comunicare, colaborare și luare a deciziilor.

Gamificarea

Reprezintă utilizarea unor elemente specifice jocurilor în gestionarea activităților de învățare, atât în mediul fizic, cât și în online. Elevii respectă o regulă pe care profesorul o stabilește. Oricând un copil respectă regula, toată clasa primește un punct. Atunci când regula este încălcată, profesorul primește un punct. Exemple de gamificare în clasă: acordarea de puncte pentru îndeplinirea obiectivelor educaționale, acordarea de puncte pentru respectarea regulilor, crearea competiției în cadul clasei, folosirea de nivele și alte metode de urmărire a progresului, oferirea de insigne de învățare în loc de puncte sau note. Obiectivele de învățare pot fi stabilite de către profesor sau elevii sunt lăsați să își stabilească propriile obiective, apoi să urmărească propriul progres.

În învățarea online, dar și clasă, pot fi folosite jocuri de predare și dobândire de conținuturi, jocuri de recreere, jocuri de creație, jocuri de recapitulare, jocuri cu poveste, jocuri de mișcare, cu obiecte sau cu desen.

Jocurile de recreere au rolul de a crea pauze între activități, care să îi ajute pe copii să se destindă și să poată fi atenți o perioadă mai lungă de timp. Profesorii pot provoca copiii să rostească un cuvânt sau să cânte o melodie, fără a-și mișca buzele. Un alt joc extrem de amuzant pentru copii în online este Cine aduce primul – copiii sunt provocați să aducă cât mai repede un obiect. Acest joc se poate extinde și la a alege un obiect și a face o ghicitoare despre el, apoi cine ghicește și îl aduce primul, câștigă. Mimează o melodie este un alt joc foarte antrenant, care îi prinde pe copii.

Jocurile de creație stimulează gândirea și creativitatea copiilor. Acestea pot fi jocuri muzicale online – creație de melodii, jocuri cu instrumente muzicale, etc. Jocurile muzicale de rol stimulează creativitatea, dezvoltă simțul ritmic și sunt și foarte distractive.

Jocurile de rol - Interpretarea rolurilor este o metoda activă de învatat, bazată pe explorarea experienței participanților, dându-le un scenariu, unde fiecare persoana din grup are un anumit rol în piesa. Punctul cel mai important este să se discute și să se învețe mai multe din experiența celorlalți.

Jocurile energizante pot fi folosite pentru a determina sau crea o atmosferă, pentru a trezi eleviiînainte de o activitate sau în timpul acesteia sau pentru a introduce un subiect mai delicat.

Pentru a putea aplica cât mai bine învățarea prin joc în activitatea de zi cu zi, la clasă sau online, este nevoie ca profesorii să își stabilească obiectivele de învățare, valorile personale și să le coreleze cu nevoile și personalitatea fiecărui copil.

La cererea profesorilor, a doua ediție a taberei online de animație: jocuri pentru toate scenariile va avea loc în perioada 23-25 aprilie, iar detalii despre eveniment găsiți aici 

 Mai multe articole despre evenimentele organizate de Playouth puteți citi în articolele Cum valorificăm experiența ultimului an în procesul de învățare și  Armonia profesor-profesor 

Categorii Blog



Kinderpedia

Peste 2000 de clienți mulțumiți și numărătoarea continuă!
Soluția inteligentă folosită cu încredere de grădinițele și școlile din Europa


Articole recomandate




Kinderpedia.co - All Rights Reserved.
Kinderpedia HQ
46-48 Calea Plevnei
010233 Bucharest, RO
Kinderpedia CH
Langgasse 47c
6340 Baar, Switzerland
Kinderpedia UK
Caldecott House
Coalville, LE67 8PA, UK