Cele 7 nevoi esențiale în dezvoltarea copiilor

nevoi esențiale în dezvoltarea copiilor

La baza unui proces reușit de educație stau cele 7 nevoi esențiale în dezvoltarea copiilor, care creează premisele devenirii adultului

Uneori, traseul unui copil se demotivează sau se întrerupe, pentru că una sau mai multe din cele șapte nevoi esențiale în dezvoltarea copiilor nu sunt satisfăcute.

Oana Moraru, expert educațional, expune care sunt cele șapte nevoi esențiale în dezvoltarea copiilor și la ce ar trebui să fim atenți în educația timpurie, pentru a ne asigura că aceste nevoi sunt îndeplinite.

Cele 7 nevoi esențiale în dezvoltarea copiilor

Nevoia de siguranță

Aceasta se traduce prin stabilitate la scoală și acasă, predictibilitate, orar bine delimitat, rutină, confort, ordine, control și consecvență.

Nevoia de noutate, de surpriză, de provocare și aventură 

Dacă părintele este prea previzibil sau prea serios și nu introduce elemente de noutate, motivația pentru viață a copilului se schimbă.

Nevoia de semnificație

Un copil nu va performa academic în niciun fel dacă nu are la școală și acasă sentimente de mândrie. De aceea nu e bine să spunem că notele nu contează, că succesul este relativ. De la clasa a 3-a sau a 4-a, sentimentul de mândrie trebuie sărbătorit.

Începând cu vârsta de 9 ani, copiii au nevoie de validare exterioară, să simtă că sunt demni, că au realizat ceva, că sunt buni la ceva. De aceea, este bine să îi informăm despre toate complimentele pe care le primim despre ei. Copiii au nevoie să fie hrăniți cu certitudinea că sunt buni și văzuți, au nevoie de păreri cu privire la personalitatea lor. "Îmi place că ești spontan", "mi s-a părut că ai tăcut foarte inteligent când ți-am făcut semn cu ochiul" sunt doar câteva exemple de asigurări pe care le putem da copiilor despre comportamentele lor.

Nu sărbătoriți doar rezultatele academice, sărbătoriți și alte trăsături de caracter, fără legătură cu succesul școlar.

Nevoia de conexiune, comunicare, aprobare, atașament, intimitate

Mulți adulți de succes au probleme de intimitate, deoarece în copilărie le-a fost sărbătorit în exces succesul exterior, fară momente în care să li se spună că este ok să fie vulnerabili sau să greșească. Copiii au nevoie să știe că adultul este lângă ei atunci când au teme sau sarcini dificile de realizat și că se pot baza pe ajutor.



Nevoia de creștere

Copiii au nevoie să vizualizeze unde au ajuns cu învățarea, să înțeleagă graficul evoluției. Au nevoie să vadă unde au fost ieri și unde sunt azi. Un grafic desenat îi poate ajuta mult, deoarece copiii sunt preponderent vizuali.

Nevoia de comunitate

La fel ca și adulții, copiii au nevoie să simtă, să știe că aparțin, au nevoie de relații interumane care să le susțină creșterea și dezvoltarea.

Nevoia de contribuție

Este important ca măcar o dată pe zi să le dăm copiilor sentimentul că ne sunt de ajutor și că joacă un rol cheie în familie. Îi putem ruga să ne ajute să punem produsele de la magazin în frigider, să pregătim cina, să facem bagajele de vacanță sau orice altă acțiune care să le dea siguranța că au o contribuție semnificativă la activitățile de zi cu zi.

Dacă ne analizăm ca adulți, vom vedea că la baza problemelor noastre stau una sau mai multe din aceste 7 nevoi esențiale în dezvoltarea copiilor care nu au fost satisfăcute.

 

Oana Moraru are o experiență de 20 de ani în învățământul privat și a sprijinit zeci de școli și grădinițe în procesul de autorizare și acreditare. A format și consiliat echipe de profesori și educatori, a alcătuit oferte educaționale, programe alternative și sisteme de monitorizare a progresului școlar.

Opinia Oanei Moraru despre cele 7 nevoi esențiale în dezvoltarea copiilor a fost expusă în cadrul conferinței “Motivație în educație”, facilitată de Kinderpedia

Mai multe subiecte din conferința "Motivație în educație" găsiți în articolele  Cum poate influența un părinte performanțele academice ale copilului și Cum creștem un copil care învață bine?

 

Categorii Blog



Kinderpedia

Peste 2000 de clienți mulțumiți și numărătoarea continuă!
Soluția inteligentă folosită cu încredere de grădinițele și școlile din Europa



Articole recomandate




Kinderpedia.co - All Rights Reserved.
Kinderpedia HQ
46-48 Calea Plevnei
010233 Bucharest, RO
Kinderpedia CH
Langgasse 47c
6340 Baar, Switzerland
Kinderpedia UK
Caldecott House
Coalville, LE67 8PA, UK